Trei bărbați au bătut, tâlhărit și sechestrat un taximetrist timp de trei ore

Trei bărbați au bătut, tâlhărit și sechestrat un taximetrist timp de trei ore
Publicat: 11/11/2014, 17:19

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor arădeni, incidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, iar agresorii sunt trei bărbați din localitatea Sânpetru German, care au tâlhărit și au sechestrat timp de trei ore un taximetrist de 25 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Taximetristul a răspuns unei comenzi venite de la un club de noapte din localitatea arădeană Felnac, unde cei trei bărbați au cerut să fie duși până în satul vecin, Sânpetru German. La destinație, însă, cei trei au refuzat să plătească și l-au lovit pe taximetrist cu pumnii și picioarele.

Bărbatul le-a relatat anchetatorilor că, după ce a fost bătut, doi dintre agresori l-au ținut pe bancheta din spate a mașinii, iar al treilea s-a urcat la volan și a condus mașina până în județul Timiș.

Pe drum, victima ar fi fost tâlhărită, cei trei furând banii încasați pentru cursele efectuate.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, taximetristul, care a preferat să nu își dea publicității identitatea, a spus că a reușit să scape sărind din mașină în apropiere de Vama Cenad.

„Când ne-am apropiat de vamă, cei trei s-au speriat că au văzut o patrulă de polițiști de frontieră. Eu am reușit să sar din mașină și să fug la polițiști, iar ei au făcut cale întoarsă. Patrula a pornit în urmărirea lor și într-o curbă de lângă Sânicolaul Mare s-au răsturnat cu mașina mea. Cel care conducea am înțeles că nu are nici permis”, a relatat victima.

Taximetristul a spus că autoturismul său a fost distrus complet, după ce s-a rostogolit de câteva ori pe șosea.

Anchetatorii spun că bărbatul care conducea a fost rănit, fiind internat la un spital din Timișoara, cu fractură de mandibulă, fracturi de coaste și traumatism toracic. Ceilalți doi au suferit răni ușoare.

Anchetatorii i-au reținut pe cei doi agresori care nu au fost internați, iar în cursul zilei de marți judecătorii Tribunalului Arad au emis pe numele celor trei mandate de arestare preventivă pentru tâlhărie și privare de libertate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Mașina de spălat, curățată rapid cu un ingredient simplu. Toți îl avem în bucătărie
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Schimbările climatice micșorează balenele cenușii din Pacific
×